Cine conduce cu adevărat?
Hotnews: – Domnule Pîrvulescu, cine va conduce, în fapt, viitorul executiv: Luca Niculescu sau „majoritatea absolută” PSD, cei 11 din 17 miniștri?
Cristian Pîrvulescu: – Nici Luca Niculescu singur, nici PSD singur, nici președintele prin intermediari. Va fi o formă de coabitare de catifea, fără conflictul deschis din coabitările clasice. Doar că și coabitarea dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan a început tot de catifea și s-a transformat într-o coabitare conflictuală și într-o concurență instituțională.
PSD deține ministerele care cheltuiesc, iar premierul, cu sprijinul discret al președintelui, va controla Finanțele. Dar va fi mai mult decât atât, pentru că Luca Niculescu va trebui să adapteze metoda la această ecuație dificilă, așa că puterea lui reală va sta în felul de a guverna și în discurs, în modul în care deciziile sunt explicate și legitimate, precum și în relația cu exteriorul și cu societatea. Acolo se va decide, de la o decizie la alta, cine conduce cu adevărat.
Colaborarea lui Nicușor Dan cu PSD „nu este ascunsă”
– Cum vedeți această alianță pentru guvernare, Nicușor Dan – PSD, după luni în care o bună parte din electorat i-a reproșat președintelui o colaborare cu social-democrații?
– Nu e o colaborare ascunsă. Sistemul nostru nu este, de fapt, semiprezidențial, ci unul parlamentar cu președinte ales direct. O arată prerogativele limitate ale președintelui și faptul că Parlamentul îl poate suspenda. Un astfel de președinte nu guvernează, el poate doar să medieze și să propună. Când partidele se blochează, singura lui pârghie reală este desemnarea premierului, iar Nicușor Dan a folosit-o pentru o formulă care avea voturi.
– În urmă cu o săptămână, tot într-un interviu pentru HotNews, explicați fără emoții că ezitarea PSD de a-și anunța susținerea pentru Luca Niculescu reprezenta doar o tactică de negociere. Iată, evoluțiile recente pot fi considerate o confirmare a acestei ipoteze. Dar ce câștigă și ce pierde PSD prin asumarea guvernării?
– Coabitarea e un câștig pentru ambele părți. PSD obține administrația fără riscul pe care îl poartă un premier, pentru că iarna, rectificarea, bugetul și SAFE vor fi puse în primul rând pe seama lui Luca Niculescu și a celui care l-a desemnat. Președintele iese din blocajul în care îl ținea PNL, care condiționa orice guvern de propriii termeni și nu lăsa loc altei majorități.
Clauza prin care PSD atenuează costurile guvernării
Ce pierde PSD este poziția de opoziție față de măsurile nepopulare, teren pe care AUR rămâne singur, iar evaluarea la șase luni e tocmai clauza prin care încearcă să și-l recupereze.
– Cum vedeți lista de miniștri anunțată de PSD? Au apărut câteva nume noi, dar și mai multe nume de miniștri care nu sunt la primul mandat la Palatul Victoria.
– În mare parte, este echipa care a plecat din guvernul Bolojan în aprilie, întoarsă acum la aceleași ministere sau la ministere apropiate. Partidul alege continuitatea și controlul, nu înnoirea, pentru că știe că intră într-un mandat ostil și are nevoie de oameni care cunosc deja aparatul, circuitul documentelor și relația cu Bruxelles-ul.
Un ministru care revine nu mai are perioada de învățare, iar partidul îl poate judeca după ce a făcut în mandatul anterior. Numele noi vin mai degrabă din administrația locală și din organizațiile județene decât din spațiul public, ceea ce spune ceva despre ce vrea PSD de la acest guvern. Nu vrea vizibilitate, ci prezență în ministerele care ajung la primării și la județe, acolo unde se pregătesc alegerile din 2028.
– Dar echipa de specialiști propusă de Cotroceni?
– Alexandru Nazare la Finanțe este angajamentul credibil față de piețe și de Bruxelles, pentru că păstrează aceeași mână pe traiectoria fiscală într-un moment în care orice ruptură s-ar plăti în dobânzi.
Externele, Educația, Comunicațiile și Cultura sunt ministere în care contează mai mult registrul și metoda decât banii, iar asta se potrivește cu rolul premierului în această coabitare.
Ceilalți tehnocrați aduc competență și un alt registru de discurs, dar nu au partid în spate și nici o bază în Parlament. În ședința de guvern vor sta alături de miniștri care reprezintă cel mai mare grup parlamentar, așa că greutatea lor va depinde de cât îi acoperă premierul și, discret, președintele. Experiența guvernelor tehnocrate arată că specialistul are autoritate cât timp disputa rămâne tehnică și o pierde în clipa în care devine politică.
– Ce va reuși, respectiv, ce nu va reuși să realizeze acest cabinet, dacă trece?
– Va reuși ce e urgent și convine tuturor, rectificarea, funcționarea instituțiilor peste iarnă, angajamentele din SAFE și, probabil, bugetul pe 2027, pentru că acolo interesele partenerilor coincid și niciunul nu vrea să poarte vina blocajului.
Reformele pe care nu le va duce la capăt guvernul Niculescu
Nu va reuși reformele care cer angajamente pe termen lung, administrația, pensiile speciale, companiile de stat, legislația electorală. Chiar dacă guvernul poate dura mai mult, orizontul declarat de șase luni modelează comportamentul tuturor. Partidele nu vor investi capital politic în măsuri ale căror costuri vin imediat și ale căror beneficii apar după următoarea renegociere. Un guvern care se știe evaluat la fiecare șase luni gestionează, nu reformează.
– Ce „speranță de viață” are guvernul Niculescu?
Guvernul poate dura până în 2028 dacă niciunul dintre actori nu găsește o alternativă mai avantajoasă decât menținerea lui. Iar regulile jocului fac alternativele scumpe. O moțiune de cenzură cere majoritatea absolută a parlamentarilor, ceea ce, în acest Parlament, înseamnă fie PSD, fie PNL împreună cu extrema dreaptă, un cost politic pe care niciunul nu și l-a asumat până acum fără să plătească pentru el.
Alegerile anticipate sunt și mai greu de obținut, pentru că dizolvarea Parlamentului cere eșecul repetat al învestiturii într-un interval strict, iar experiența ultimelor luni arată că partidele preferă blocajul unei consultări electorale nesigure.
În plus, cu cât guvernul trece de primele termene, bugetul, rectificarea, angajamentele europene, cu atât costul înlocuirii lui crește, pentru că orice nou executiv ar trebui să reia negocierile de la capăt.
Evaluarea anunțată de PSD după șase luni și acordul PNL de aceeași durată sunt, așadar, puncte de renegociere, nu termene de expirare. Pericolul real nu vine din moțiune, ci din interiorul coabitării, în momentul în care unul dintre parteneri va considera că ieșirea îi aduce mai mult decât rămânerea, iar asta depinde mai ales de presiunea pe care extrema dreaptă o va pune asupra PSD înaintea alegerilor din 2028.
„PNL nu intră propriu-zis în opoziție”
– Cum credeți că se vor descurca partidele de la guvernare, PNL, USR și UDMR, în opoziție? Liberalii au evitat să spună clar dacă vor depune moțiune de cenzură în cazul în care acordul pe care îl vor semna cu premierul nu va fi respectat.
– PNL nu intră propriu-zis în opoziție, ci într-un acord de susținere fără participare la guvern. Refuzul de a anunța o moțiune îi păstrează opțiunea de ieșire deschisă, fără să o consume dinainte. UDMR va negocia pe teme, ca de obicei. USR, în schimb, speră să recupereze în opoziție mai bine decât PNL, tocmai pentru că se poate distanța de el și poate ocupa locul opoziției fără rezerve pe care liberalii, legați de acord, nu îl mai pot ocupa.
– O „opoziție de catifea” ar fi suficientă pentru a ridica aceste partide în sondaje?
– La o coabitare de catifea, o opoziție de catifea nu se vede. Renta opoziției o încasează cine se opune fără rezerve, adică AUR. Pentru PNL și USR rămâne doar opoziția de program, cu alternative bugetare proprii, singura care le deosebește și de guvern, și de extrema dreaptă.
