Doi bărbați, condamnați la pedepse cu închisoarea, au fost identificați și încarcerați de polițiștii din Galați, în urma unor acțiuni desfășurate în municipiul Galați și comuna Rediu.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Galați, pe 11 august 2026, agenții serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri au identificat, în municipiul Galați, un bărbat de 67 de ani, pentru care Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiunea de viol în formă continuată.
În aceeași zi, polițiștii au identificat, în comuna Rediu, un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, condamnat la un an de închisoare. Pentru acesta, mandatul de executare a pedepsei a fost emis de Judecătoria Târgu Bujor, pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice. Detectarea celui de-al doilea condamnat a fost realizată cu sprijinul colegilor de la Secția 3 Poliție Rurală Liești. Cei doi bărbați au fost transportați și încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, unde vor executa pedepsele privative de libertate.