Cătălin Botezatu a trecut prin momente de neliniște după ce a aflat abia recent despre diagnosticul grav al Alinei Pușcău.
Fosta concurentă de la „Asia Express” se confruntă cu un cancer la sân aflat în stadiu metastatic, cu o tumoră principală, mai multe formațiuni în zona axilară și metastaze osoase.
„Mă aflu la spital pentru controalele mele periodice, le fac o dată la șase luni, uneori, dacă este nevoie, îmi fac controale chiar și la 3 luni. Discuțiile pe care le-am avut cu Alina m-au emoționat până la lacrimi și îmi pare rău că, deși ea știa din luna decembrie de problemele cu care se confrunta, îmi pare rău că nu am putut să o ajut sau să încerc să o direcţionez undeva spre un spital”, a declarat designerul.
Botezatu spune că situația prin care trece Alina l-a impresionat. „Este firesc ca în secolul 21 să nu se mai moară de aceste cancere, chiar dacă cuvântul este dur. Sper ca Dumnezeu să îi dea sănătate acolo unde este.”, a adăugat el.
„Mă aflu aici pentru a-mi face analizele personale, pentru că și eu am trecut prin această boală, știu ce înseamnă ca atunci când mergi la un control să îți stea inima și să te gândești: Oare cum ies markerii tumorali? Cred că dacă Alina ar fi vorbit despre această problemă încă din luna decembrie, părerea mea este că ar fi fost și vindecată până acum”, a mai spus Botezatu.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/catalin-botezatu-prezentare-moda-7.jpeg)