PENNY și BIPA, branduri ale gigantului german REWE, vor deschide magazine noi în cadrul Jumbo Center din București, ocupând spații cu o suprafață cumulată de aproximativ 1.870 mp.
BIPA, brand care comercializează produse din categoriile de îngrijire personală, frumusețe și uz casnic, va ocupa un spațiu de aproximativ 490 metri pătrați. PENNY va inaugura un supermarket cu o suprafață de 1.380 metri pătrați.
Recent, Sinsay și Dodo Pizza au anunțat că au închiriat spații în Jumbo Center. În acest moment, în centrul comercial funcționează un hiper magazin Jumbo, o unitate Kik și o sală de fitness StayFit Gym.
Jumbo Center, situat la intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, București, are o suprafață închiriabilă de 25.700 mp, fiind lansat după achiziția fostului Liberty Center Mall de către retailerul grec Jumbo.
În ultimele luni, Cushman & Wakefield Echinox, agentul exclusiv responsabil de implementarea strategiei de închiriere a Jumbo Center, a semnat contracte de închiriere cu o suprafață de peste 9.000 metri pătrați pentru acest centru comercial.