Tragedia unei familii care a rămas fără nimic în urma dezastrelor de la Ocnele Mari. A decedat sperând în obținerea justiției.

200 de familii strămutate

La 15 iulie 2009, în zona Câmpului I de sonde de la Ocnele Mari a început un amplu proces de prăbuşire controlată a tavanului fostei mine de sare, constând în reducerea presiunii în interiorul cavernei şi eliminarea saramurii din subteran. La 8 august 2009, tavanul minei de sare din Câmpul I de sonde s-a prăbuşit, iar peste 800 de mii de metri cubi de saramură din subteran a fost evacuată controlat.

Urmarea supărilor de la Ocnele Mari, din perioada 2011 – 2009, a fost nevoia de strămutare pentru aproape 200 de familii. Autoritățile au construit locuințe pentru sinistrați, în cartierul Copăcelu (Râmnicu Vâlcea) și în localitatea Căzănești. Procesul a fost însă marcat de întârzieri mari, iar mulți localnici au refuzat să plece din locuințele aflate în zone de risc, nemulțumiți de despăgubirile oferite.

Despăgubiri materiale și daune morale

Unii au dat în judecată statul și au reușit să obțină, după mulți ani de procese, despăgubirile meritate. Pe alții, însă, prelungirea cauzelor în justiție nu i-a mai prins în viață. Este și cazul familiei Cișmaru, care și-a pierdut, în urma prăbușirii din 2009, locuința și nu a mai putut nici să își folosească terenurile în suprafață de circa 8.000 de metri pătrați. Soțul nu a supraviețuit pierderii suferite și a decedat la puțin timp după dezastrul din 2009. Femeia a stat o perioadă găzduită pe la diverse persoane, ulterior fiindu-i oferită în folosință o casă construită în localitatea Căzănești, pe baza unui contract de comodat cu Ministerul Economiei, prin societatea Conversmin SA. Aceasta a optat, ulterior, pentru construirea unei locuințe și a unei anexe pe un amplasament din zona Copăcelu, unde au fost mutate alte familii afectate din Ocnele Mari.

În 2015, femeia a dat în judecată Ministerul Economiei, Conversmin SA, Societatea Națională a Sării și Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea și a solicitat plata unor despăgubiri materiale de 55.000 de euro şi a unor daune morale de 25.000 euro, pentru că nu a fost despăgubită pentru terenurile pierdute în urma surpării din 2009. „O parte dintre terenuri s-au scufundat, iar altele, deşi încă nescufundate, au fost aduse într-o stare de totală neîntrebuințare, din cauza operaţiunilor de debuşare controlată a unor cantităţi uriașe de saramură revărsată. Totodată, imposibilitatea folosirii acestora din urma este cauzată de împrejurarea că sunt amplasate în zona de risc maxim de scufundare, iar casa si anexele gospodăreşti sunt atât de fisurate și continuă să se degradeze rapid, structura de rezistență a acestor imobile fiind grav și iremediabil afectată, încât prăbuşirea lor totală se poate produce în orice clipă, fiind, deci, de neconceput să mai poată fi reparate, recuperate ori folosite, în vreun fel”, se preciza în acțiunea inițiată în urmă cu 11 ani.

Proces de opt ani la Curtea de Apel

La prima instanță, cauza a fost soluționată rapid într-un timp rezonabil. În 2017, reclamanta a primit daune materiale de 170.448 de lei și despăgubiri morale în valoare de 20.000 lei, care trebuiau acordate de Conversmin SA, societatea de stat prin care s-a derulat procedura de închidere a Câmpurilor I și II, care au fost afectate de prăbușirile repetate.

În faza de apel, procesul s-a derulat în perioada 2018-2026, motivul principal fiind necesitatea realizării unor expertize judiciare, experții fiind înlocuiți de mai multe ori. Fosta proprietară din Ocnele Mari nu a mai apucat să primească banii solicitați, pentru că a decedat în 2001, iar procesul a fost continuat de un alt membru al familiei.

Pe 1 iulie 2026, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea și a dispus plata unor despăgubiri materiale de 164.216 de lei, în timp ce valoarea daunelor morale a fost menținută la 20.000 de lei. Instanța a schimbat, însă, persoanele juridice care trebuie să achite banii, respectiv Societatea Națională a Sării și Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, administratorii exploatării din orașul afectat.

„Vinovăţia pârâtelor sub forma culpei rezultă din modul de organizare şi desfăşurare a activităţii miniere, precum şi din neîndeplinirea obligaţiei de a preveni sau de a limita consecinţele produse asupra proprietăţilor situate în zona de influenţă a exploatării. Riscurile specifice metodei de exploatare prin dizolvare cinetică, posibilitatea apariţiei fenomenelor de prăbuşire, precum şi efectele acestora asupra terenurilor erau previzibile, cu atât mai mult cu cât unele dintre prăbuşiri au fost realizate în mod controlat. Nu a fost identificată şi nici dovedită o cauză străină, independentă de activitatea minieră, care să fi determinat degradarea terenurilor şi pierderea capacităţii lor de utilizare normală. Astfel, prejudiciul este urmarea directă a activităţii desfăşurate de titularii licenţei de exploatare”, a constatat instanța de apel.

Potrivit magistraților, administratorul exploatării era obligat legal să ia „măsurile necesare pentru exploatarea în siguranţă din punctul de vedere al protecţiei mediului a iazurilor de decantare, haldelor, precum şi a tuturor lucrărilor miniere prevăzute în programul de exploatare, inclusiv după încetarea exploatărilor”. Hotărârea nu este nici acum definitivă, existând posibilitatea contestării la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă se ajunge aici, cauza se va mai prelungi cel puțin 2 ani și se va ajunge, astfel, la aproape 20 de ani de la dezastrul din 2009.

Dezastru natural și obiectiv turistic

Fenomenul de la Ocnele Mari a fost cauzat, potrivit documentelor emise de Guvernul României în decursul anilor, „de exploatarea prin dizolvare cinetică care au condus la instabilitatea zăcământului şi scufundarea suprafeţei, concretizată în prăbuşirea caselor, deversarea saramurii, poluarea terenurilor şi a cursurilor de apă, precum şi degradarea unei părți a infrastructurii orașului Ocnele Mari (drumuri, reţele edilitare etc.)”. În prezent, exploatarea sării are loc prin dizolvare cinetică în zona Câmpurilor III și IV și prin metoda de extracție uscată în punctul Concenești, deschis în 1993.

Aici funcționează de peste 15 ani și o bază de agrement subterană, într-o fostă mină dezafectată, care a devenit în timp cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Vâlcea, cu peste 200.000 de turiști anual. Vizitatorii au la dispoziție peste 40.000 de metri pătrați, un adevărat oraș sub pământ, unde a fost amenajată și ceea ce se susține a fi cea mai mare biserică subterană din România. Baza turistică a fost deschisă în 2009, anul tragediei care a afectat zeci de familii din Ocnele Mari.