Europa, China, Japonia și Coreea de Sud se pregătesc de ani întregi pentru ceea ce este descris adesea drept o „bombă demografică”: tot mai puțini copii, tot mai mulți pensionari și o populație activă care se micșorează.
Daron Acemoglu spune însă că ecuația economică ar putea fi mult mai complicată decât atât.
Într-o cercetare publicată în această vară împreună cu economiștii David Autor, Keelan Beirne și Andrew Scott, laureatul Nobel contestă una dintre cele mai răspândite presupuneri din economie: aceea că scăderea natalității trebuie să ducă, aproape mecanic, la o creștere economică mai slabă.
Analizând evoluțiile demografice și economice din ultimele aproximativ șapte decenii, cercetătorii ajung la o concluzie surprinzătoare: țările cu natalitate mai redusă au înregistrat, în medie, o creștere mai rapidă a PIB pe adult de vârstă activă. În Statele Unite, regiunile cu o natalitate mai scăzută au cunoscut și o creștere mai rapidă a salariilor. Studiul nu identifică, în datele istorice analizate, un efect negativ asupra creșterii PIB agregat sau a veniturilor totale.
De ce „lipsa oamenilor” poate face economia mai productivă
Explicația lui Acemoglu este legată de un mecanism economic simplu: atunci când oamenii capabili să muncească devin mai greu de găsit, munca devine mai valoroasă.
Companiile au atunci un stimulent mai mare să investească în tehnologii care permit unui număr mai mic de angajați să producă mai mult.
Cu alte cuvinte, o fabrică ce nu mai poate găsi suficienți muncitori nu este obligată să producă mai puțin. Poate cumpăra utilaje mai performante, poate automatiza anumite operațiuni și poate reorganiza activitatea astfel încât fiecare angajat să devină mai productiv.
Cercetătorii au găsit exact acest tipar. Țările și regiunile cu natalitate mai redusă au produs mai multe brevete pentru tehnologii care economisesc muncă și au înregistrat o extindere mai rapidă a activităților din sectoarele high-tech.
Totodată, autorii identifică o creștere mai rapidă a productivității totale a factorilor de producție, unul dintre indicatorii folosiți de economiști pentru a măsura cât de eficient sunt combinate capitalul, tehnologia și forța de muncă.
Teoria poate fi rezumată astfel:
mai puțini tineri -> forță de muncă mai rară -> salarii și costuri ale muncii mai mari -> stimulente mai puternice pentru automatizare și inovare -> productivitate mai mare.
Acemoglu și colegii săi au încercat inclusiv să separe efectul reducerii populației tinere de simpla scădere a numărului total de locuitori. Concluzia lor este că tocmai diminuarea generațiilor tinere pare să declanșeze o parte importantă a răspunsului tehnologic.
O lume cu mai puțini copii
În 1950, la nivel mondial existau aproximativ 3,78 nașteri anual la fiecare 100 de locuitori. În 2025, rata coborâse la aproximativ 1,71. Organizația Națiunilor Unite estimează că populația globală ar putea începe să scadă în a doua jumătate a acestui secol, ceea ce ar reprezenta primul declin demografic global susținut după epidemiile de ciumă din Evul Mediu.
Situația este deja extremă în unele dintre cele mai dezvoltate economii asiatice.
Potrivit datelor prezentate de Acemoglu și colegii săi, China, Japonia și Coreea de Sud se află printre țările cu cele mai reduse rate ale natalității, iar până în 2050 populația acestora ar putea scădea cu aproximativ 20%-30%. În același timp, persoanele de peste 65 de ani ar putea ajunge să reprezinte între 30% și 40% din populație.
Declinul demografic are și costuri
Teoria nu înseamnă că îmbătrânirea populației este lipsită de probleme.
Mai puțini angajați raportat la numărul pensionarilor pot pune presiune enormă asupra sistemelor publice de pensii, sănătate și îngrijire a vârstnicilor. Unele localități pot pierde populație până la punctul în care școli, spitale sau infrastructuri locale devin greu de susținut.
Legătura cu noua carte a lui Acemoglu
Argumentul este cu atât mai interesant cu cât apare aproape simultan cu noua carte a economistului, „What Happened to Liberal Democracy? Remaking a Politics of Shared Prosperity”, publicată în august 2026.
Volumul nu este o carte despre demografie. Acemoglu încearcă să explice de ce democrațiile liberale care au produs decenii de prosperitate și mobilitate socială au ajuns să piardă sprijinul unei părți tot mai mari a populației.
Economistul susține că liberalismul a prosperat cât timp a reușit să ofere trei lucruri: prosperitate împărțită mai larg în societate, servicii publice de calitate și posibilitatea oamenilor de a avea un cuvânt real de spus asupra comunităților și instituțiilor care îi conduc.
În ultimele patru decenii, susține Acemoglu, această promisiune s-a deteriorat: inegalitatea a crescut, serviciile publice s-au degradat în multe state industrializate, iar o parte importantă a clasei muncitoare a ajuns să considere că deciziile economice și politice sunt luate de elite îndepărtate de problemele sale.
Soluția propusă în carte este ceea ce Acemoglu numește „working-class liberalism”, un liberalism orientat din nou spre prosperitatea comună, locuri de muncă bune, comunități puternice și o distribuire mai largă a beneficiilor progresului tehnologic.
Mai puțini muncitori ar putea avea mai multă putere
O populație activă mai mică poate modifica raportul dintre angajați și companii.
Când există foarte mulți muncitori disponibili pentru relativ puține locuri de muncă, angajatorii au o putere mai mare de negociere. Când muncitorii devin rari, situația se poate inversa: firmele trebuie să concureze pentru angajați, să le plătească mai mult și să investească pentru a le crește productivitatea.
Aceasta este una dintre explicațiile pentru care cercetarea lui Acemoglu găsește o legătură între natalitatea mai redusă și creșterea salariilor.
Dar rezultatul depinde decisiv de tipul de tehnologie dezvoltat.
Acemoglu avertizează de ani de zile că automatizarea folosită exclusiv pentru eliminarea locurilor de muncă poate reduce salariile și poate accentua inegalitatea. Cercetări anterioare realizate împreună cu Pascual Restrepo au arătat că introducerea roboților industriali în anumite piețe locale americane a redus atât ocuparea forței de muncă, cât și salariile.
Economistul susține acum dezvoltarea unei „AI pro-angajat”: inteligență artificială construită nu doar pentru a substitui oamenii, ci pentru a-i ajuta să execute sarcini mai complexe și mai productive.
Paradoxul este că îmbătrânirea populației ar putea crea tocmai presiunea economică necesară pentru acest tip de tehnologie: dacă oamenii devin resursa rară, companiile au mai multe motive să investească în instrumente care îi fac mai productivi.
România, unul dintre cele mai importante teste ale teoriei
Cele mai recente proiecții Eurostat estimează că populația României ar putea scădea de la aproximativ 19,04 milioane de persoane în 2025 la 14,4 milioane în 2100, o reducere de aproximativ 24%, dacă ipotezele demografice ale scenariului de bază se confirmă. La nivelul întregii Uniuni Europene, scăderea proiectată este de 11,7%, de la 451,8 milioane la aproximativ 398,8 milioane de persoane.
România se confruntă în același timp cu una dintre cele mai rapide îmbătrâniri din Uniunea Europeană. Între 2005 și 2025, vârsta mediană a populației a crescut cu 8,6 ani, cea mai mare creștere dintre statele membre UE.
Privită prin teoria lui Acemoglu, întrebarea pentru România nu este doar „cum oprim declinul populației?”, ci și una diferită: ce facem cu economia atunci când populația scade?
- Dacă lipsa angajaților este compensată prin productivitate, investiții, tehnologii care amplifică munca oamenilor și salarii mai mari, o țară poate continua să devină mai prosperă chiar dacă are mai puțini locuitori.
- Dacă răspunsul constă doar în presiune mai mare asupra unei forțe de muncă tot mai restrânse și în tehnologii care înlocuiesc oameni fără a crea activități mai productive, rezultatul poate fi exact opusul.
