După aproximativ două ore de discuții între șeful statului și liderii politici, experții tehnici de la Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății vor continua consultările până mâine în încercarea de a găsi o soluție, conform informațiilor din presă.
Cu toate acestea, șansele de a debloca proiectul legii salarizării sunt aproape nule, au precizat sursele la finalul negocierilor virtuale dintre Nicușor Dan și liderii celor patru partide ale fostei coaliții.
Proiectul trebuie adoptat de Parlament în această săptămână, înainte de termenul-limită de 31 august pentru PNRR. Totuși, șansele ca legea să ajungă la vot în Parlament sunt foarte scăzute.
„Înțeleg că încă nu există un punct de vedere comun între Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Ședința la care a participat și Florin Manole nu s-a încheiat cu o concluzie, astfel încât nu pot să vă spun astăzi, acum, la această oră, că avem o formă a acestei legi”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu, pe 24 august.
„Mi se pare foarte greu, foarte greu, aproape imposibil, ca acum să mai putem să venim, până mâine, până poimâine, cu o formă a legii care să fie aprobată și în Senat, să treacă și peste cele 24-48 de ore de posibile contestări la Curtea Constituțională și, dacă se trece și de acest lucru, să ajungă să fie promulgată. Sunt niște termene aproape imposibil de îndeplinit”, a adăugat el.
La rândul său, consilierul prezidenţial Radu Burnete a menționat, după discuțiile de săptămâna trecută de la Palatul Cotroceni, că liderii partidelor au primit proiectul legii salarizării „care îndeplineşte în principiu toate obligaţiile asumate de România prin PNRR şi satisface toate constrângerile fiscale pe care le avem”.
„Ceea ce aş vrea să rămână este că, în clipa de faţă, acest proiect este la partide; el nu este asumat de nimeni, este o variantă în discuţii. Vom vedea în zilele următoare dacă cele patru partide vor reuşi să ajungă la un consens sau nu”, a mai spus Burnete.
Iar premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat săptămâna trecută că proiectul noii legi a salarizării nu a fost respins de Comisia Europeană. „Nu au respins propunerea, au făcut anumite observații și au pus niște semne de întrebare și niște clarificări care sunt de bun-simț”, a adăugat el.
De legea salarizării depind 770 de milioane de euro din PNRR
Reamintim că, pe 17 iulie, Ministerul Muncii, condus interimar de liberalul Dragoș Pîslaru, a publicat spre consultare noua variantă a proiectului legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice.
Ministerul a susținut că salariile nu vor scădea, dar angajații din Sănătate și Educație au afirmat că lucrurile nu vor sta așa cum le prezintă politicienii.
Pe 21 iulie, Curtea de Apel București a suspendat procedura de consultare publică organizată de Ministerul Muncii pentru noul proiect al legii salarizării bugetarilor. Decizia nu este definitivă.
Termenul-limită pentru adoptarea în Parlament a noii legi a salarizării este 31 august. În caz contrar, România riscă să piardă aproximativ 770 milioane de euro din PNRR.