
Lazio a anunțat oficial transferul fundașului croat Josip Sutalo de la Ajax Amsterdam, sub formă de împrumut pe un sezon, cu opțiune de cumpărare, transmite site-ul Football Italia.
„Lazio a anunțat că a achiziționat drepturile sportive ale jucătorului Josip Sutalo sub formă de împrumut de la Ajax, cu opțiune de transfer definitiv”, a confirmat clubul într-un scurt comunicat, potrivit Agerpres.
Informații din Italia indică faptul că Lazio a convenit să plătească lui Ajax o sumă de 3 milioane de euro pentru a-l împrumuta pe Sutalo în sezonul 2026-2027, urmând să beneficieze și de o opțiune de transfer definitiv pentru încă 7,5 milioane de euro, la o dată ulterioară.
Sutalo a petrecut ultimele trei sezoane la Ajax, după un transfer de 20,5 milioane de euro de la Dinamo Zagreb în vara anului 2023, bifând de atunci 76 de apariții în Eredivisie și 108 în toate competițiile. El a fost inclus în echipa sezonului din campionatul Olandei în stagiunea 2024-2025.
Fundașul central în vârstă de 26 de ani a adunat, de asemenea, 37 de selecții la naționala Croației.
El devine al patrulea jucător nou la prima echipă a lui Lazio în această fereastră de mercato de vară, după achizițiile anterioare ale lui Davide Frattesi, Danilho Doekhi și Alfonso Pedraza.