Ilie Bolojan solicită o mobilizare de urgență pentru ceea ce Guvernul ar fi trebuit să gestioneze din timp: aproximativ 4.500 de proiecte PNRR sunt încă nerecepționate, iar România mai are doar două săptămâni pentru a evita pierderea unor fonduri europene.
Cu un termen-limită care se apropie rapid, Bolojan a convocat prefecții și instituțiile responsabile, cerându-le să se mobilizeze. Mesajul premierului interimar este unul de alarmă: proiectele trebuie finalizate și recepționate până la sfârșitul lunii august, altfel România riscă o diminuare a fondurilor europene.
Problema este însă evidentă: de ce a fost nevoie să se ajungă la ultimele două săptămâni pentru ca Guvernul să considere situația o urgență națională?
Din cele peste 15.000 de proiecte finanțate prin PNRR, aproximativ 4.500 sunt încă nerecepționate. Acestea includ investiții în școli, dispensare, blocuri și infrastructură locală. Acum, administrația trebuie să se grăbească pentru a finaliza lucrările și documentațiile care ar fi trebuit monitorizate mult înainte.
Bolojan anunță acum un ultimatum, dar românii rămân cu întrebarea: cine este responsabil pentru situația actuală?
Premierul interimar vorbește despre „mobilizare”, despre „prioritate” și despre necesitatea finalizării lucrărilor. Însă pentru contribuabil, problema este mult mai simplă: banii europeni nu sunt un premiu pe care România îl primește automat. Acestea sunt fonduri ce trebuie atrase, iar proiectele trebuie realizate la timp.
Când mii de investiții sunt împinse în ultimele două săptămâni, imaginea reflectă nu eficiența administrativă, ci managementul pe ultima sută de metri.
Mai grav, Bolojan avertizează că lucrările care nu sunt finalizate la timp pot duce la penalizări și la diminuarea sumelor europene. Astfel, după ani de implementare, România riscă acum să suporte costurile întârzierilor și blocajelor.
Aici apare paradoxul: în loc să ofere o strategie clară și rezultate concrete, Guvernul ajunge să transmită un mesaj de tipul „mai avem două săptămâni, mobilizați-vă!”.
Pentru Bolojan, aceasta poate fi o demonstrație de fermitate. Totuși, pentru români, poate evidenția un stat care aleargă după propriile termene-limită.
PNRR-ul nu a apărut acum. Termenele nu au fost stabilite recent. Iar cele 4.500 de proiecte nu au devenit brusc nerecepționate în ultimele zile.
De aceea, întrebarea care trebuie pusă nu este doar „vor reuși Bolojan și Guvernul să finalizeze proiectele?”, ci și:
„De ce România a ajuns din nou să lucreze pe ultima sută de metri?”
Pentru că, dacă banii europeni se pierd, românii nu vor plăti cu declarații politice. Vor suporta consecințele prin mai puține investiții, prin presiune suplimentară asupra bugetului și prin proiecte care riscă să rămână neterminate.
Și Bolojan poate să ceară mobilizare cât dorește. Ultimatumul de două săptămâni nu îi șterge pe cei luni și anii în care aceste proiecte ar fi trebuit urmărite, deblocate și finalizate.
România nu are nevoie de încă o cursă contra cronometru. Are nevoie de un Guvern care să nu aștepte ultimele două săptămâni pentru a-și face treaba.
