Negocierile succesive între Guvernul României și Comisia Europeană au evidențiat cum decidenții politici și-au formulat planuri ambițioase, dar au ajuns, în final, să se confrunte cu realizări limitate. 49 de unități medicale noi sau modernizate ar fi trebuit să fie finalizate în cei șase ani de PNRR, dar modificările investițiilor au început să apară pe măsură ce autoritățile au realizat că nu pot duce la bun sfârșit toate proiectele.
Emoții pentru jumătate din investiții
Libertatea a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) o actualizare cu privire la situația spitalelor, având în vedere că mai sunt mai puțin de trei săptămâni până la finalizarea PNRR.
În prezent, stadiul de implementare al celor șapte investiții finanțate prin PNRR este următorul:
- Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești – corpul nou este finalizat;
- Spitalul Județean de Urgență Bistrița – corpul nou este finalizat, iar lucrările de reabilitare a corpului existent sunt într-un stadiu avansat de execuție, ajungând în etapa finală;
- Spitalul Clinic Județean Cluj – lucrările sunt într-un stadiu avansat, fiind în faza de finalizare;
- Cazarma 1044 Sibiu – investiția este finalizată;
- Cazarma 1053 Craiova – investiția este finalizată;
- Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București – lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuție, fiind în etapa finală;
- Centrul Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș – lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuție, marcate ca fiind în „etapa finală”, conform MIPE.
Ministerul nu a furnizat datele procentuale pentru cele aflate în etapă finală, ci a redirecționat Libertatea către o pagină interactivă dedicată obiectivelor din PNRR – https://mfe.gov.ro/pnrr-dashboard/.
De asemenea, instituția a subliniat că România se află pe drumul cel bun în legătură cu toate investițiile din domeniul sănătății. Totuși, pe site-ul indicat de MIPE, lucrările pentru Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi (București) nu par a fi în etapa finală, având un progres de doar 51%.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/centru-tuberculoza-cu-bani-din-pnrr-1024x365.jpg)
Un alt exemplu este Spitalul Clinic Județean Cluj, unde obiectivul este „recompartimentarea clădirii existente și extinderea acesteia cu un corp nou destinat Secției Clinice de Neurochirurgie și Centrului de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie”. Proiectul a înregistrat un progres de 93%.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/spital-clinic-de-urgenta-cluj-1024x357.jpg)
Cum s-a ajuns la șapte din 49
În 2023, Guvernul Ciucă, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, a decis să renunțe la mai multe investiții ce implicau modernizări sau construcții de noi spitale. Astfel, au rămas 27 din cele 49 inițiale.
MIPE a explicat în octombrie 2025 că „lista celor 27 de spitale selectate pentru a fi finanțate în continuare din fondurile PNRR a fost întocmită ținând cont de recomandările Comisiei Europene, în concordanță cu metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructură”.
Doi ani mai târziu, în urma negocierilor cu Comisia Europeană din iulie 2025, din cele 27 de spitale listate, s-au păstrat unități medicale care urmau să fie finanțate cu fonduri PNRR.
„România a adoptat o abordare realistă în acest proces, concentrându-se pe investițiile fezabile, care pot fi implementate și finalizate până la termenul-limită de 31 august 2026”, este explicația oferită de MIPE.
Recent, România a renunțat și la construirea unui corp nou pentru Departamentul „Sănătatea mamei și copilului”, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. MIPE a lansat luni un apel de proiecte pentru această unitate medicală.
„Apelul vizează continuarea proiectului transferat din Componenta 12 – Sănătate a PNRR, construirea unui corp nou – Departamentul Sănătatea Mamei și Copilului, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Se finanțează: • extinderea, modernizarea, reabilitarea, construcția nouă și dotarea infrastructurii unităților sanitare publice; • dotarea cu echipamente”, conform anunțului MIPE.