
Un cabinet stomatologic din Republica Moldova trebuie să respecte 35 de pagini de criterii pentru a obține acreditarea, printre care existența unui lift și a unui generator, accesul pacienților la servicii religioase și chiar păstrarea timp de trei zile a probelor din mâncarea servită. Premierul Vasile Tofan critică regulamentul și avertizează că asemenea condiții îi pot împiedica pe tinerii medici să-și deschidă propriile clinici.
Subiectul a ajuns în atenția șefului Guvernului după o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri. O asociație din domeniul turismului medical a reclamat birocrația pe care trebuie să o înfrunte clinicile stomatologice pentru a obține acreditarea.
„Eu cred că lumea o să înțeleagă că, dacă un tânăr stomatolog încearcă să își deschidă o clinică în Moldova, nu are nicio șansă să o facă. Sincer, nu știu cum oamenii au primit autorizările”, a declarat Vasile Tofan.
„Trebuie să ai contract cu preotul. Eu nu glumesc”
Premierul a enumerat mai multe dintre cerințele care i-au atras atenția. Cabinetele trebuie să dispună de lift și generator și să le asigure pacienților posibilitatea de a primi asistență religioasă.
„Cabinetul ăsta, ca să fie acreditat stomatologic, are 35 de pagini de criterii la care trebuie să corespundă. Inclusiv trebuie să ai contract cu preotul. Eu nu glumesc. Acolo scrie că trebuie să ai contract cu un lăcaș”, a declarat Tofan la postul public Moldova 1.
Regulamentul ar mai impune păstrarea timp de trei zile, în frigider, a unor probe din alimentele servite pacienților.
Premierul consideră că o parte dintre condiții par elaborate pentru spitale mari, precum unitățile raionale, și nu pentru cabinete stomatologice de dimensiuni reduse.
Tofan cere explicații Ministerului Sănătății
Șeful Guvernului i-a solicitat ministrului Sănătății, Alexandru Gasnaș, să prezinte la următoarea ședință a Executivului informații actualizate despre regulament și despre modul în care acesta este aplicat clinicilor stomatologice.
Tofan susține că statul trebuie să păstreze cerințele necesare pentru siguranța pacienților, dar să elimine condițiile disproporționate care blochează inițiativa privată.
„Dacă vrem să dezvoltăm noi industrii, nu putem să înădușim antreprenorii”, a afirmat premierul.
Turismul medical aduce zeci de milioane de euro
Criticile vin și în contextul dezvoltării turismului medical în Republica Moldova. Potrivit lui Vasile Tofan, această industrie a crescut de la zero și a ajuns să genereze exporturi de servicii în valoare de zeci de milioane de euro.
Sectorul s-ar fi dezvoltat fără subvenții ori programe speciale de sprijin din partea statului. Premierul avertizează că menținerea unei birocrații excesive poate opri investițiile, poate descuraja medicii tineri și poate reduce competitivitatea clinicilor moldovenești în fața pacienților străini.