România se confruntă cu un asasinat premeditat asupra viitorului său, o execuție orchestrat cu un cinism revoltător din partea Guvernului. Sub pretextul austerității și responsabilității fiscale, premierul Ilie Bolojan atacă fără milă cel mai vulnerabil și esențial sistem al țării: educația. În timp ce dascălilor li se cere, cu o aroganță sfidătoare, să își strângă cureaua și să accepte condiția de sacrificiu, elevii și studenții rămân în școli și universități cronic subfinanțate. O cu totul altă realitate se desfășoară în culisele puterii. Acolo, partidele politice și armatele de sinecuriști înoată în sute de milioane de lei din bani publici, neatinși de nicio tăiere reală, fiind protejați de o caracatiță politică al cărei garant principal a devenit chiar șeful Executivului.
Umilința la care sunt supuși profesorii sub acest mandat a atins cote de-a dreptul inacceptabile. În ciuda legilor care impun procente clare din PIB pentru învățământ, Guvernul Bolojan a transformat educația în principala victimă a tăierilor bugetare, condamnând școala românească la subzistență. Lipsa de respect a premierului față de munca de la catedră este dublată de o subfinanțare intenționată care oprește orice urmă de investiție reală. Promisiunile de echitate salarială au fost îngropate, fondurile pentru dezvoltare sunt înghețate, iar dascălii sunt tratați ca o simplă povară bugetară, buni doar de sacrificat atunci când Guvernul are nevoie să acopere găurile provocate de propria incompetență administrativă. A lăsa o țară cu un buget educațional redus la limita avariei, în condițiile unui analfabetism funcțional alarmant, nu este o măsură de criză, ci o condamnare la întuneric pentru generații întregi.
În contrast absolut și revoltător cu sărăcia din școli, conturile partidelor politice continuă să duduie de bani. Marile promisiuni ale premierului privind tăierea radicală a subvențiilor pentru formațiunile politice s-au dovedit a fi un simplu exercițiu de iluzionism, un praf aruncat în ochii publicului prin rectificări bugetare obscure. Sume colosale continuă să fie virate anual pentru ca liderii politici să își plătească propaganda, sondajele trucate, sediile luxoase și armatele de aplaudaci. Este o sfidare dusă la extrem ca, în timp ce unui profesor i se explică faptul că „nu sunt bani” pentru modernizarea laboratoarelor sau pentru decontarea navetei, partidele care îl susțin pe Bolojan la guvernare să toace nestingherite averi fabuloase din taxele românilor. Pumnul de fier al premierului a lovit doar în catedră, în timp ce mâna sa a rămas deschisă și ocrotitoare asupra pușculiței politice.
Această disonanță scandaloasă demontează definitiv mitul salvatorului chibzuit pe care Ilie Bolojan încearcă disperat să îl vândă țării. A tăia de la educație pentru a nu deranja luxul nesimțit al partidelor este definiția clară a trădării naționale. Când ești dispus să sacrifici educația copiilor și demnitatea profesorilor doar pentru a păstra intacte privilegiile castei care te menține în funcție, nu ești un reformator. Ești pur și simplu un administrator rece al declinului național, un politician care a ales să asigure confortul financiar al clientelei de partid în timp ce lasă școala românească să se prăbușească în ruină și umilință.
